Prin Depresiunea Brasov

Asa cum relatasem in penultima postare, dupa o balaceala revigoranta in apa lacului Sf.Ana, eu cu Sorin am pornit pe la ora 16, pedaland nevoie mare spre Brasov. Drumul pana la un moment dat, a fost excelent si...punct. Dupa vreo 4-5 km ne astepta cosmarul asfaltic. Avand si cursiere, drumul a fost o adevarata incercare. De la asfalt bombardat, la piatra cubica si chiar pamant, cam asta am indurat pana in Bixad, de unde am dat de drumul european E578. De aici, drumul a fost ca-n palma si in mare parte plat. Pana in Sfantu Gheorghe am mai avut parte de ceva urcusuri si coborasuri, asa, sa simtim muschii lucrand.

Poze din acest drum nu avem pentru ca, na, se intelege ca nu prea am oprit pentru astfel de ocazii. Revenind, dupa Sfantu Gheorghe, incepe sesul Depresiunii Brasovului, cu relieful plat astfel incat se putea zari la kilometri distanta. Cu cat ne apropiam de Brasov cu atat muntii care strajuiesc depresiunea se aratau tot mai semeti. Ciucas, culmea Zaganului, Bucegii, Piatra Mare, Postavaru, Piatra Craiului, chiar si Fagarasii, asa, abia conturati sau Magura Codlei.

In Brasov am intrat pe la ora 19 dupa vreo 80 de km parcursi de la lac. Am mers la gara, unde am mancat bine si foarte ieftin, chiar foarte ieftin.

Intre timp, primesc un telefon de la Andreea, care si ea urma sa ajunga in Brasov, fiindca facuse autostopul impreuna cu o alta prietena, Laura, din Targu Secuiesc.

Ne-am intalnit intr-un pub din centrul orasului unde ne-am cinstit cu mai multe beri negre si alune.

Dupa, ne-am indreptat spre Sacele, la bunica Andreei, unde aveam sa petrecem urmatoarele 3 zile.

Astfel, pentru mine si Sorin, ziua se incheia cu aproximativ 90 de km de pedalat si cu ceva dureri. Per total, a fost o zi asa cum ne-am dorit.

A doua zi, o noua drumetie, de data aceasta pe Piatra Mare. Ne-am pornit voiosi din Sacele si in scurt timp eram pe DN1, mergand spre Dambu Morii.

  

Si asa am mers, am mers, am mai mers putin, pana am ajuns in padure. Cum era sambata, multa lume era instalata la gratare, deci se intelege, galagie mare. Nu putem spune ca a fost mai putina lume prin padure, pentru ca pana la canionul 7 scari, cea mai vizitata atractie a Pietrii Mari, a trebuit sa ne strecuram printre zecile de oameni care se indreptau spre acel loc. Ajunsi si noi acolo, ne-am luat repede gandul de la a urca pe scari. Am luat-o frumos pe un alt traseu, ocolitor, pentru a ajunge la cabana Piatra Mare.

Cand am ajuns la cabana, ne-am delectat cu un ceiut fierbinte cu lamaie. Acolo, la fel de multa lume ca si la cascada, inghesuiti si in cabana si imprejurul ei afara. La ceaiul nostru au atentat si cativa din magarii crescuti pe langa cabana, tentati desigur si de Andreea, care le plimba canile pe la bot.

Nu am mai urcat pe varf intrucat voriam sa mergem si in Brasov, sa ne mai plimbam putin (pentru a nu stiu cata oara) si sa facem si ceva cumparaturi din Decathlon.

Se incheia astfel ultima drumetie pe munte pentru o lunga perioada de timp de acum incolo. Cine stie cand vom mai apuca sa mergem si noi pe un munte adevarat, speram totusi cat mai repede. Daca nu un munte romanesc, macar Alpii Scandinaviei :).

Duminica dimineata am plecat spre Iasi iar pe drum am aruncat o ultima privire nostalgica spre peretii abrupti ai Bucegilor.

Cam astea au fost, prieteni, plimbarile noastre prin tara de asta vara. Am reusit sa vedem in aceste 2 luni o mica parte din frumusetea fara pereche a plaiului romanesc, de care acum, departe de casa, ne amintim cu drag si tristete in acelasi timp. Tinem totusi vie amintirea acelor momente prin aceste randuri si imagini, care, speram sa va placa.

Numai bine!