O mana de prieteni

Cand stai luni de zile departe de casa,de prieteni si de intalnirile care se prelungeau pana tarziu in noapte, tot ce poti face cu timpul liber este sa planifici, sa calculezi si sa faci scenarii cu privire la reintalnire.
Atunci insa cand momentul vine si te trezesti cu prietenii dragi la poale de munte, asteptand nerabdatori sa incepeti urcarea, orice plan, oricat ar fi el de riguros construit si de eficient, cade prada emotiilor de moment, Absolut toate orizonturile se reduc la acea zi, la acea ora a diminetii cand stam cu totii in cerc si discutam veseli, punand lucrurile pe ordinea de zi. Nu mai exista alte probleme, alte griji si preocupari decat vorbele dulci ale celor din jurul tau si glumele spuse in drum spre varf. Incepem urcarea!

Am plecat devreme din Durau cu intentia de a face prima oprire la Cascada Duruitoarea. Nu a trebuit sa fim atenti la marcaje ci doar sa urmam marea de turisti de week-end care se indreptau, mai greu sau mai usor, fericiti sau proferand injurii mai mult sau mai putin voalate despre lungimea si dificultatea traseului, catre una din principalele atractii ale muntelui Ceahlau.

Desi nu ne sta in fire, am facut destul de multe opriri, de hidratare, de mancat zmeura, mure si afine, fapt ce alimenta nerabadarea lui Lucian.

La cascada am lasat in urma majoritatea turistilor, traseul devenind mai abrupt deci mai dificil pentru cei cu echipament inadecvat.
Timpul s-a scurs foarte repede, fiind umplut de povestiri haioase despre orice subiect. Am ajuns, nici nu stim cand, pe platou, acolo unde ne astepta masa de pranz. Am petrecut mai bine de o ora afundati ca niste ursi infometati dupa iarna indelungata, in arbustii de afine. Am mancat, ne-am saturat, ne-am batut, ne-am bucurat ca niste copii, murdari din cap pana in picioare de fructele de padure.

Vremea a tinut cu noi insa cu cat Soarele se apropia de linia orizontului cu atat temperatura scadea vertiginos. La vremea cand noi ajungeam la cabana Dochia era deja nevoie de haine mai calduroase.
La cabana ne-am infruptat din bunataturile aduse de fiecare si dupa aproximativ o ora si jumatate si sub amenintarea inserarii grabite, ne-am pornit sa prindem apusul pe varful Toaca.

La asemenea privelisti si in compania unor oameni cu care rezonam, simtim ecoul naturii adanc in sinea noastra cum vibreaza intens cu fiecare respiratie. Se insinueaza in minte vorba lui Lucian, care prin simplitatea ei aparenta, exprima un adevar care ne caracterizeaza mai mult decat ne putem imagina "In viata nu conteaza ceea ce conteaza, conteaza mai mult ceea ce nu conteaza".

Dupa lasarea intunericului, ne strangem impreuna la cantari ce strapung linistea inaltimilor care acum dorm sub jocul de lumini stelar. Cantam, uitam versuri, cantam in continuare pana tarziu in noapte iar apoi mergem sa ne culcam, dar nu inainte de a juca carti ce ne adorm si mai tare.
Dimineata ne trezim, unii mai devreme altii mai tarziu (sau mai greu) si ne strangem lucrurile pentru coborare.

Au fost doua zile realmente frumoase, asa cum ne-am imaginat si chiar mai mult decat atat. Am fost noi prietenii, iar acest lucru este suficient pentru a avea amintiri de pastrat. Ne-nclinam!