A doua zi, la soare-rasare, se conturau orizonturile unei zile senine. Am deschis ochii devreme, vrand sa parcurgem ce ne-a mai ramas din creasta (vreo 16 km) si sa coboram pana in Dambovicioara. La iesirea din refugiu, rasaritul purpuriu, pe fondul unei linisti mormantale, si aerul tare si rece de munte ne-au incarcat cu energie si au inlaturat orice ramasita de somnolenta din corp. Cu putin timp inainte de ora 10 ajungeam pe Piscul Baciului (La Om- 2238 m). Spre deosebire de urcarea precedenta cand varful ne-a intampinat cu vant puternic si ceata deasa, anul acesta am putut admira zarile celor patru puncte cardinale. De La Om am coborat lin pana in Saua Grindului si de acolo am continuat spre creasta sudica, partea de traseu necunoscuta noua. De aici creasta devine tot mai ingusta iar versantii periculos de abrupti insa cararea este strajuita de palcuri de garofite si flori de colt. In jur de ora 14 ...
...trait.
Bestial! Pozele voastre devin tot mai frumoase, si mai frumoase... nu stiu de unde le scoateti?! Si eu devin din ce in ce mai invidios pe voi, pentru locurile pe care le vizitati si dorinta voastra de calatorie, pe care o transformati in realitate, atat de frumos!
RăspundețiȘtergere