Apus pe creasta craiului- Ziua 1

Gasim ca foarte naturala alegerea pe care am facut-o cu privire la destinatia montana la intoarcerea in tara. Pentru noi Piatra Craiului a devenit acel loc care, indiferent de cate ori il revedem, trezeste simtaminte care dormiteaza peste an, hraneste spiritul cu liniste si ofera locuri fruntase la spectacolul naturii.

Este pentru a treia oara cand urmam potecile craiului si in acelasi timp a treia poveste de spus. Conditiile au fost diferite de fiecare data la fel si traseul urmat. Recapituland, prima urcare a fost in iarna lui 2009, urmand traseul Cabana Gura Raului-Cabana Curmatura- Varful Piatra Mica (1816 m)-coborare prin Saua Crapaturii pana in Zarnesti. A doua urcare in vara lui 2011 pe traseul Cabana Gura Raului-Cabana Curmatura- Vf. Turnu- Vf. Ascutit- Vf. La Om- coborare pe "La Lanturi" pana la Cabana Plaiul Foii. Traseul de anul acesta seamana cu cel din 2011 doar ca de data aceasta de La Om am continuat pe creasta sudica, trecand de varful Grind si parasind creasta prin Saua Funduri, coborand pana la Cabana Brusturet- Cheile Dambovicioarei, traseul incheindu-se in localitatea Dambovicioara.

La ora plecarii din Gura Raului sperantele erau mari, impinsi eram de la spate de vremea excelenta si un cer de un albastru crud. Cu cat inaintam in padure, norii se asezau strategic ca intr-un puzzle, astfel incat la Cabana Curmatura, dupa doar 1 ora si jumatate, albastrul oceanic sa se transforme intr-un cenusiu tomnatic si amenintator.
Am decis sa continuam, fiind prea devreme sa campam. In Saua Crapaturii cerul continua sa fie plumburiu insa sansele de ploaie erau mici. Ceea ce aveam sa aflam in momentul cand am inceput sa urcam lanturile spre Vf. Turnu era ca pe versantul vestic se pregatea un mic cadou de bun-venit oferit de munte pentru ai sai oaspeti. In scurt timp cerul s-a intunecat si s-a pus pe o ploaie zdravana, indeajuns sa penetreze impermeabilul nostru. De nevoie, ne-am adapostit sub petecele de molizi si am asteptat circa jumatate de ora ca ploaia sa conteneasca.

Din fericire pentru noi, pe cat de repede a inceput ploaia, pe atat de rapid s-au risipit norii dupa, astfel incat in momentul ajungerii la refugiul Carol Lehmann, cerul sa fie din nou senin, permitandu-ne sa avem vizibilitate crescuta in zare si sa asistam la un apus de poveste.

La soare-apus am avut privilegiul sa privim in nemarginire si sa ascultam linistea care domnea pe creasta, netulburata nici macar de caprioarele care alergau agile si gratioase pe culmile prapastioase.

Traseul GPS al intregii ture