De neuitat...Piatra Craiului

Drumetia pe Piatra Craiului a fost indelung visata, asteptata si pregatita. De prima oara cand am vazut acest muunte, intr-o tabara de iarna la Zarnesti, am ramas fascinati de frumusetea-i ademenitoare.
Au existat mai multe tentative de a urca acest masiv, insa fara succes. Vara ce tocmai a trecut, ne-am spus ca nu mai putem rata ocazia de a merge acolo, date fiind si imprejurarile favorabile.
Astfel, dupa festivalul din Vama Veche, am pornit spre Brasov, unde aveam sa asteptam alti doi prieteni cu care sa mergem impreuna.
In Brasov am petrecut aproape o saptamana, timp in care am vizitat gradina zoologica si un parc de aventuri, recent deschis si unic in tara.

Venise astfel si ziua mult asteptata a plecarii. Cu prietenii nostri ne-am intalnit in gara Brasov, de unde am luat personalul spre Zarnesti.
Odata ajunsi acolo, ne-am aprovizionat cu apa si am luat-o incet inspre locuri mai putin locuite. Am trecut de cabana Gura Raului, tot inainte pana la Fantana lui Botorog.

De acolo, dupa un mic popas si o portocala, am luat traseul spre dreapta ce urca spre cabana Curmatura, prin Poiana Zanoagei.

Pe drum, ne-a prins si o mica ploaie scurta, dar de-ajuns sa ne puna in garda. La cabana am ajuns destul de tarziu, pe la ora 18, asa ca am decis sa ramanem aici, dat fiind si vremea tot mai amenintatoare. Astfel am pus cortul putin mai jos de cabana, intr- o zona putin inclinata, fapt ce avea sa ne tulbure putin somnul.

Dimineata am fost extrem de bucurosi sa vedem ca cerul era complet senin, asa ca am mancat si impachetat in graba, sa profitam cat putem de vremea buna.

Traseul urma sa ne duca mai intai pe varful Turnu, prima oprire peste noapte avea sa fie refugiul Varful Ascutit.

Dupa aproximativ o ora eram la baza peretului de unde incepeau lanturile. Peisajul incepea de pe acum sa ne taie respiratia. Marea alpina acoperea drumul ce leaga Zarnestiul de Plaiul Foii, iar Piatra Mica era ici si cand acoperita de ceata.

Urcarea pe lanturi a decurs fara probleme, la inceput doar, a trebuit ca fetele sa lase rucsacii din spate pentru a fi ridicate cu sfoara. O buna bucata din urcarea pe lanturi am fost insotiti de o catea de la cabana, foarte loiala si dornica de a ne insoti desi nu prea mai avea cum.

De pe varful Turnu, privelistea era asa cum ne asteptam sa fie, superba.
Se putea vedea clar si limpede terminatia sud-vestica a Depresiunii Brasovului, orasul Zarnesti, precum si Magura Codlei. De-acum, puteam vedea si in toata splendoarea ei, creasta Pietrii Craiului.
Din Zarnesti, Varful Turnu apare foarte impunator si domina peisajul, insa odata ajunsi pe el, descoperim o serie de varfuri mai inalte care se aliniaza spre sud, culminand cu Piscul Baciului/La Om.

De foarte putine ori, de-a lungul drumului, varful Pietrii Craiului ni se arata. Mai mereu era acoperit de nori si acest lucru ne punea pe ganduri. Intra-adevar, vremea aici era foarte impredictibila.

Suisuri si coborasuri domoale si abrupte deopotriva, trepte sculptate in stanca dura, calcaroasa, jnepenis si peisaje ce ne lasau fara rasuflare. Ceea ce visasem atata timp se implinea cu fiecare pas facut.

La Varful Ascutit am ajuns pe la ora 19. Desi ajunsesem primii si refugiul era gol, intre timp mai venisera inca 3 oameni. Seara a fost foarte vantoasa iar vremea destul de instabila. Ne-am culcat devreme, in jur de ora 21 si ne-am trezit la fel de devreme, la 7.

Cerul era partial senin, insa vantul batea la fel de tare. Am mai asteptat cam o ora pana s-a mai domolit si am pornit din nou la drum.

Drumul pe creasta era din ce in ce mai ingust iar orice pas gresit putea avea consecinte grave. Versantul vestic, mult mai abrupt si mai lipsit de vegetatie decat cel estic prezenta niste forme foarte interesante. Se puteau observa stratele calcaroase verticale sau aproape verticale, specifice masivului, el reprezentand terminatia unui sinclinal.

Traseul a sporit ca nivel de dificultate, mai ales ca noi aveam rucsaci destul de grei in spate. Ceea ce ne-a usurat oarecum urcarea si coborarea au fost treptele naturale de-a lungul traseului.

Incetul cu incetul se intuneca iar ploaia ne ameninta din ce in ce mai tare. In loc de precipitatii am avut parte de o ceata foarte densa, la care se adauga si un vant naprasnic. In aceste conditii am ajuns La Om (2238 m).

Desi nu am putut vedea mare lucru, acest fapt nu a rapit din emotia pe care o simteam odata ajunsi pe varful unui munte pe care doream de mult timp sa urcam. Dupa ce ne-am tras sufletul si am facut cateva poze, am stabilit pe ce traseu sa mergem si ne-am pornit din nou, zoriti de vremea din ce in ce mai proasta si de ora tarzie.

Coborarea urma sa fie pe "La lanturi", traseu ce s-a dovedit a fi o adevarata incercare fizica si psihica mai ales.

Am pornit cu un dezavantaj mare inca de la inceput. Unu la mana, era ora 16 cand noi am inceput coborarea pe acest traseu, doi, toti 4 aveam rucsaci grei in spate si trei, ceata era din ce in ce mai deasa, ceea ce ne scadea vizibilitatea foarte mult si umezea roca.

In aceste conditii, coborarea pana la refugiul Spirlea a durat cu mult mai mult decat era trecut pe indicator. Pe drum, ne-am mai intalnit cu vreo 3 grupuri, care coborau si ei. Se lasase si noaptea, iar ceata foarte densa facea ca frontalele sa aiba bataie foarte scurta. Ultimele 2 lanturi le-am coborat foarte prudent, noapte fiind. Am trecut si de Zaplaz insa doar prin intuneric, la lumina difuza a frontalei, i-am putut admira formele deosebite. Trebuie sa recunoastem ca am fost norocosi pentru ca nu am avut parte de niciun accident grav dar si nesabuiti pentru ca ne-am incumetat sa pornim pe acest traseu la o ora asa de tarzie. Este drept ca daca aveam ceva mai usor in spate altfel ne-am fi miscat.

La refugiu am ajuns pe la ora 2 noaptea, inauntru nu era nimeni si imprejur doar padure. Cu ultimele forte am mers sa cautam un izvor sau parau de unde sa ne aprovizionam.
In cele din urma ne-am linistit complet, am mancat si ne-am culcat osteniti.

Dimineata ne-am trezit putin mai tarziu si am inceput sa discutam de momentele prin care am trecut cu cateva ore inainte.

De la refugiu pana la Plaiul Foii am facut mai putin de 2 ore. Acolo, ne-am oprit la o bere rece, ce ni s-a parut mai buna ca oricand. Pana in Zarnesti am avut norocul de a fi luati de o dubita, care ne-a lasat exact la gara.
In scurt timp ne-am vazut din nou in Brasov. Au trecut 3 zile, dar atatea lucruri s-au intamplat incat cu greu iti poti imagina. Per ansamblu, tot efortul depus a meritat pe deplin iar satisfactia pe care o simteam cu totii era vadita. Desi am trecut si prin momente mai putin placute, am reusit sa ne pastram calmul si sa trecem peste incercari. In urma am lasat Piatra Craiului, insa am promis ca ne vom reintalni cu creasta-i salbatica intr-un viitor incert.

Numai bine!