Aventuri prin Muntii Vrancei
Pe la jumatatea unui August torid si al naibii de uscat, urma sa plecam in practica lui Sorin la Tulnici. Dupa invitatia lui si a faptului ca nu prea aveam ce face in Iasi in perioada aceea, am inceput sa facem planurile de bataie.
Ideea lui Sorin ca eu si el sa mergem cu bicicletele, macar o bucata din traseu mi-a suras foarte mult, si iaca asa am inceput sa ne gandim pe unde anume sa mergem.
Ideea era ca prima oara trebuia sa mergem la Ella, o buna si draga prietena, in Nistoresti, la vreo 20 de km de Tulnici.
Dupa mai multe variante de traseu, ne-am decis in final sa luam trenul pana in Focsani, si de acolo sa mergem cu bicicletele pana in Nistoresti (cam 60 de km, daca imi aduc bine aminte).
Luand astfel trenul, in Vaslui am luat-o si pe Ella, care vizitase Barladul cu o alta prietena de-a ei. Pe drum am mai discutat despre diverse lucruri si intr-o clipita eram deja in Focsani. De acolo, dupa mici aprovizionari cu apa si energizante eu si Sorin am plecat la drum, fetele urmand sa ia microbuzul.
Vremea era senina, toate bune si frumoase ne-am spus, o sa mergem foarte lejer. Ei bine, vremea buna avea un as in maneca. Pana in Bolotesti, am avut vantul din fata ca cel mai inversunat inamic. Odata ajunsi in aceasta localitate, am facut o pauza, simtindu-ne de parca am fi parcurs vreo 50 de km. Rosiile cumparate de Sorin de la un negustor de pe marginea drumului au fost parca cele mai bune rosii mancate vreodata. Dupa vreo 30 de minute ne-am pornit din nou la drum, parca mai odihniti. Si vantul parca se mai domolise, deci erau conditiile perfecte sa mergem mai repede.
Asa a si fost, drumul foarte bun si vantul redus au facut ca sa ajungem la Ella acasa cam pe la ora 17, dupa ce, ne pierdusem oleaca (fapt ce ne-a costat vreo 10 km in plus).
De-acum ajunsesem in paradis (dupa cum aveam sa spunem dupa 2 zile). Am fost primiti calduros si dupa o masa gustoasa si cateva ore de somn (eu nu dormisem seara dinainte) eram din nou pe deplin functionali.
Locatia casei Ellei, pe malul drept al Narujei, este, am putea spune, locul perfect undei iti poti petrece vacanta.
Seara, am fost sa mancam capsuni si zmeura, ne-am indopat mai bine zis :))
Doua zile noi ne-am luat concediu. A fost atat de relaxant si frumos incat am mai fi stat acolo cateva saptamani.
Venise insa vremea sa plecam spre Tulnici. Pe la ora 9 dimineata, intr-o luni, eu si Sorin ne-am pornit cu bicicletele iar Andreea urma sa faca autostopul din Valea Sarii.
Noi ajunsesem in Valea Sarii relativ repede (vreo 40 de minute), de acolo urmand o urcare solicitanta. Am luat-o incet, si, mai repede decat ne asteptam eram in varful dealului, privind entuziasti spre coborarea ce ne astepta. Trebuie sa ne laudam cu faptul ca spre Barsesti am reusit sa atingem viteza de 60 de km pe ora, in conditiile unui drum excelent. Nu am mentionat faptul ca in aceasta drumetie am folosit bicicleta lui Cosmin (ii fac putina publicitate), care a mers excelent, multumesc Cosmin :).
Revenind, in Tulnici am ajuns in 2 ore si un pic.
Dupa un dus, spalat niste haine si o masa, ne-am dus la locul de pelerinaj din Tulnici- Leustean.
Dupa mai multe beri, ne-am intors la cabana, unde am jucat mai multe jocuri dupa care...somn.
A doua zi am mers in Cheile Tisitei. Pentru mine si Andreea era cred ca era a 3-a oara cand mergeam prin chei, insa de fiecare data a fost frumos si diferit fata de datile anterioare.
Aceste chei sculptate in marne sunt de o frumusete extraordinara. Pereti abrupti, verticali chiar, acoperiti sau nu de vegetatie, cascade, surplombe, marmite si alte forme de eroziune fluviala compuneau peisajul acestor minunate chei.
Fiind grupul mare, am facut destule pauze de regrupare si atunci cand trebuia sa trecem apa.
Am inaintat in chei pana am ajuns la o cascada, de unde era imposibil pentru tot grupul sa treaca. Aici am zis ca merita sa sarbatorim intr-un fel drumul. Asa ca am facut-o... cu o baie pe cinste.
La intoarcere am cantat mare parte din drum si nici nu stim cand a trecut timpul ca eram la intrare in rezervatie. Dupa o bere rece in Lepsa si aprovizionari, ne-am intors in Tulnici.
Seara, din nou jocuri mai mult sau mai putin educative si apoi...mare lucru nu-mi mai amintesc din seara aia...oare de ce? Sa lasam lucrurile asa ca-i mai bine :)
Urmatoarea zi a fost dedicata Cheilor Narujei. Este un itinerariu nou pentru practica de la Tulnici. Ceea ce ne-a bucurat pe noi a fost faptul ca drumul trecea pe la Ella, asa ca de doua ori am trecut pe la ea, la dus si la intors.
Cheile Narujei sunt mult mai largi decat cele ale Tisitei, iar versantii sunt in mare parte acoperiti de vegetatie. Drumul urmat de noi era un drum forestier, des circulat de camioanele care veneau incarcate cu copaci taiati din inima padurii.
Pe drumul de intoarcere am facut o oprire la Manastirea Valea Neagra, in apropiere de Nistoresti.
Dupa o scurta oprire la Ela, de fapt mai lunga, ne-am intors la Tulnici, unde am mancat o ciorba radauteana delicioasa, facuta de doamna care se ocupa de ingrijirea cabanei.
Ziua urmatoare a fost cu program mai lejer, cel putin pentru majoritatea. Noi, adica Andreea, Sorin si eu, am plecat cu gandul sa ajungem pe varful Coza (1629 m).
Am plecat la ora 9 de la cabana, cand toata lumea dormea si, acompaniati de o catea fidela, dar cam lenta si cu vederea monolaterala.
Am luat-o pe unde nu trebuia inca din satul Coza, dar am continuat destul pana am realizat ca nu exista marcaj. Desi primisem informatii contradictorii de la sateni am mers inainte convinsi deja ca mergem in alta directie.
N-a contat prea mult pentru noi, ideea era ca ne simteam bine, ne afundam pe drumuri necunoscute dar alimentati cu satisfactia ca suntem in mijlocul naturii.
O buna bucata de timp am mers de-a lungul raului, trecandu-l adesea.
Mult timp am mers prin padure, mergand dupa urmele facute de camioanele care transporta cherestea. Am mers si am tot mers pana cand drumul nu mai era chiar asa clar. Am decis sa ne intoarcem si sa mergem spre Lepsa. Astfel ne-am intors pe acelasi drum pe care urcasem, pana am ajuns la 2 relee, de unde drumurile se intretaiau. Am continuat coborarea, de data aceasta pe alt drum decat cel pe care venisem.
Am mers asa pana cand am ajuns la Cascada Putnei. Nu era locul unde trebuia sa ajungem cand ne-am pornit dimineata insa eram multumiti ca totusi nimerisem unde nu fusesem zilele trecute.
Ajunsi la drumul principal care leaga Tulnici de Targu Secuiesc, ne-am pus pe facut autostopul. N-am avut prea mult spor asa ca am decis sa o luam frumos pe jos ca poate poate o sa ne ia cineva in cele din urma. Nici asa nu a mers, asa ca am continuat sa mergem pe jos, luandu-ne gandul de la autostop.
Am mers cu cainele langa noi, sau cu el mergand pe mijlocul strazii falnic si nepasator.
Am ajuns intr-un final in Tulnici, insa prima oprire nu a fost la cabana ci la Leustean pentru o bere rece si o punga de pufuleti. Cateaua, botezata intre timp in mai multe feluri, cedase rapusa de efort in curtea magazinului. Se incheiase astfel o alta drumetie in stil cercetaresc.
Ultima seara s-a incheiat cu Sorin preparand ceva special de mancare pentru mai multe guri flamande si cu cantat pana am ramas fara voce.
Ultima zi de practica avea sa ne duca la lacul Sf. Ana din judetul Harghita. Eu cu Sorin ne incarcasem bicicletele in microbuz, noi urmand a pleca de la lac pana in Brasov.
Pana in Targu Secuiesc drumul a fost aproape catastrofal (ce bine ca nu am mers cu bicicletele pe acolo).
In Targu Secuiesc am vizitat muzeul breslelor, unul din putinele locuri din aceasta regiune unde se mai pastreaza amintirea vechilor meserii secuiesti.
Spre Sfanta Ana, drumul era o buna bucata la fel de prost ca Ojdula-Targu Secuiesc. Cand au inceput serpentinele si am intrat in judetul Harghita, calitatea acestuia a crescut semnificativ si incepeam sa ne frecam mainile de multumire (aveam sa regretam lucrul acesta).
La lac, prima noastra grija a fost sa facem o baie buna.
Ne-am plimbat si cu barcuta pana la urma.
Dupa ce eu cu Sorin am plecat cu bicicletele, restul grupului au fost si la Tinovul Mohos, in apropiere de lac.
Cu drumul de la lacul Sf.Ana pana in Brasov si ce am mai facut acolo revenim intr-o alta postare.
Toate cele bune!
Comentarii
Trimiteți un comentariu