Asta vara...Calimani

Asa cum am promis, revenim cu sirul intamplarilor din ultima vreme. Cum povestea sosirii in Danemarca a fost spusa, e timpul rememorarii unei vacante de neuitat.

Imediat dupa incheirea sesiunii de licenta si dizertatie, n-am mai avut rabdare si impreuna cu prietenii, pe care ii salutam cu mult drag, am luat drumul Calimanilor. Acolo am petrecut 3 zile extraordinare, in care am vazut peisaje unice, am gresit carari, am simtit fiorul muntelui si nu in ultimul rand am fost noi prietenii, impreuna.

Prima zi a fost dedicata celor 12 Apostoli, mai exact am parcurs traseul ce pornea din Gura Haitii pana la aceste momumente ale naturii, martori ai eroziunii de peste ere.

Drumul prin padure a fost adeseori intrerupt de scurte reprize de cules fragute si bineinteles pauze de odihna. Mai spre seara am ajuns si la 12 Apostoli, acolo unde puteam observa cu cate maiestrie poate lucra natura si ce semeti stateau acesti apostoli impotriva vremii si a timpului. De aici se putea zari in toate directiile, si noi am fost atrasi in toate directiile, dar ne-a captat atentia impunatorul Pietros (2100m) si imensa caldare ce zacea sub el.

Am petrecut acolo ceva vreme , insa timpul era sa ne gasim un loc de campat, asa ca am coborat vreme de vreo 40 de minute pana cand am gasit locul ideal, langa un izvor. Odata ridicate corturile, ne-am asezat inmprejurul unui primus si ne-am delectat din bunataturile aduse de fiecare. Noaptea a decurs fara probleme, adica toti ne-am afundata intr-un somn profund.
A doua zi dimineata dupa un scurt mic-dejun, ne-am strans bagajele si am luat poteca ce ducea spre Pietros.

Din nou, am facut multe pauze de poze fiindca, bineinteles nu puteam rata ocazia de a imortaliza frumusetea peisajului.

Am gresit bineinteles si drumul, luasem o poteca folosita de oieri, prin padure si am ajuns pe o culme, acolo unde am realizat ca nu suntem tocmai in locul potrivit. In cele din urma am revenit pe drumul cel bun si ne-am continuat asceniunea.

Ne-am oprit la un moment dat pentru o pauza de masa si, trebuie sa spunem si o pauza de plaja:)).

Am repornit odihniti, dar parca tot mai vroiam sa stam. Poteca ne apropia de Pietros, dar intre timp ne-a indrumat spre o portiune de jnepenis si inenuparis de o sa tinem minte multe vreme de-acum incolo.

Continuand, ne intalnim pe drum cu niste oameni care veneau dinspre varf si care ne-au dat cateva informatii despre drumul ce-l mai aveam de parcurs. Am mers mai departe pana cand am ajuns la baza piramidei, in varful careia privea in jos spre noi Pietrosul. Dupa ce am stabilit planul de bataie, am pornit incetisor sa urcam prin jnepenisul si grohotisul instabil.

Am ajuns pe creasta in cele din urma si simteam deja cum varful este foarte aproape. Ne-am regrupat si impreuna am ajuns pe cel mai inalt varf vulcanic din Romania.

Cum era deja seara, am lasat varful in urma, nu inainte de a lasa cateva impresii scrise intr-o cutiuta de la baza crucii. In scurt timp ne-am ales locul de campare si ne pregateam de a face ceva de mancare. Inainte insa de toate acestea, 3 dintre noi am plecat sa vedem cam cum arata traseul din urmatoarea zi, si astfel am ajuns pana la Negoiul Unguresc. Acolo am putut zari un apus cum numai pe munte poti vedea, asa ca am ramas acolo pret de cateva minute pentru a admira coplesiti de emotie inserarea.

Noaptea ce-a urmat a trecut la fel ca si prima, toti eram obositi dupa drumul facut in timpul zilei asa ca odihna a fost pe deplin meritata.

Dimineata am fost harnicuti si am mancat rapid, la fel de rapid ne-am strans lucrurile si am pornit la drum.

Coborarea a fost destul de abrupta, mai ales imediat dupa Negoiul Unguresc, dar dupa aceea, panta s-a redus si ne-am miscat destul de bine. Dupa vreo 1.5 ore am intrat in padure, pe un traseu nemarcat si am tinut o poteca, care de fapt nu era poteca pana cand am ajuns la drumul asfaltat ce ducea pana in Gura Haitii.

De acolo, drumul a fost destul de plictisitor si al naibii de lung. Cu vreo 2 km inainte de sat, 2 dintre noi, Andreea si Cosmin, au fost luati de o masina iar ceilalti 3 adica Sorin, Ramona si eu am continuat drumul pe jos. In cele din urma ne-am regrupat in punctul de unde cu 3 zile in urma am plecat si anume in statie de microbuz.

Drumetia luase sfarsit insa amintirile vor ramane peste ani si ani.

A fost doar prima iesire dintr-un lung sir de drumetii ce aveau sa vina.
Intoarcerea a fost nelipsita de bere bineinteles si discutii la fel de interesante.
Episodul 1 a luat sfarsit, tragem obloanele, daca v-au placut randurile si imaginile, mai poftiti si altadata!