Un munte de amintiri
Cele 5 saptamani petrecute in tara vor ramane fara echivoc
intiparite adanc in memoria noastra. S-au derulat o sumedenie de evenimente
deosebite, care, rememorate acum si aici, departe de casa, ne umplu inima cu un
soi de bucurie ce mai bine ramane fara explicatie.
Fara indoiala, cel mai mult ne bucura faptul ca am avut
aproape familia si prietenii, carora le suntem datori cu gratitudine si
speranta ca ce-am facut pana acum si ce vom infaptui in viitor se va ridica la
nivelul fericirii pe care ei ne-au pricinuit-o.
Fiecare moment in parte petrecut in tara, aici ori acolo, va
constitui subiectul unor relatari separate si detaliat expuse dar pentru
inceput am decis sa impartasim amintirile unei drumetii pe-un munte necunoscut
noua, Retezat.
Protagonistii, subsemnatii si bunii prieteni, Andrei si
Andrei (Enea si Verdeanu). Am parcurs un traseu frumos, intr-un ritm echilibrat
de dorinta de a merge cat mai repede si a vedea cat mai multe locuri
extraordinare dar trasi inapoi de echipamentul greu si suita de cascade a caror
apa vuia grabita la vale, pregatita sa iasa din munte.
Primul popas l-am facut la Cabana Pietrele, unde dealtfel am
servit si prima runda (dubla) de suc de mere.
Ascensiunea propriu-zisa am inceput-o de la cabana,
deplasandu-ne spre Culmea Lolaia.
Odata ajunsi pe creasta ni s-au dezvaluit peisaje
spectaculoase-abrupturi, creste secundare, vai glaciare, mari de grohotisuri,
palcuri de jnepeni care pictau in verde crud versantii goliti de vegetatie. A
fi prezent aici este ca si cum ai asista la un curs fara profesor de
geomorfologie imbinata cu biogeografie si geologie.
Dimineata ne-am trezit tarzior, am fost lenesi pentru ca ne
permiteam. Ziua precendenta a fost lunga, traseul asijderea insa la finele
zilei nu am resimtit extenuare, motiv pentru care ne-am propus aceeasi tactica
si pentru ziua ce urma. Planul era sa ajungem la Lacul Bucura.
Pe traseu am intalnit foarte putini oameni, iar din cei putini majoritatea erau straini. Din acest motiv am fost foarte surprinsi sa descoperim sumedenia de
corturi si galagia generala ce se propaga dinspre malul Bucurei la ora la care
am ajuns pe varful Bucura (2433 m). In rest, turme de oi si vaci, pascand
indiferente pe versantii ce strajuiesc cel mai mare lac glaciar (ca suprafata)
din Romania.
Am campat nu foarte aproape de lac intrucat aveam nevoie
atat de spatiu cat si de foarte putina poluare luminoasa pentru a ne juca cu
echipamentul carat cu atata truda pe munte.
Am
decis in dimineata celei de-a 3-a zi sa nu mai urcam pe Peleaga (2509 m), din
lipsa de timp. Astfel, am coborat incetisor pe Valea Pietrele, animati de
masivitatea versantilor si razele difuze ale unui Soare ascuns in nori. Am
ajuns pe la ora 17 inapoi la Cabana Pietrele unde ne-am cinstit din plin cu
inca 3 runde de suc de mere, adica subsemnatii si Andrei V., in timp ce Andrei
E., imbatat fiind cu vitamina C, si-a sacrificat digestia cu 7 pahare. Dupa
aceasta pauza lunga am coborat pana in Carnic, unde am campat si in dimineata urmatoare am coborat cu
masina pana la trenul din Ohaba de sub Piatra.
4 prieteni impreuna, 3 zile la altitudine, 2 nopti sub Calea
Lactee si 1 munte extraordinar.
Ne-nclinam!
Absolut minunate fotografiile. Regret nespus ca nu am putut participa. Poate reusesc sa va smulg promisiunea ca o sa va intoarceti in Retezat, ca sa mergem toti de data asta :)
RăspundețiȘtergereVa imbratisez!
Ati expus foarte frumos tot ce a fost! De la traseu, pana la peisaje si experiente. Mai ales cu digestia mea sacrificata :))
RăspundețiȘtergereSa ne revedem sanatosi, sa repetam experienta de cat mai multe ori!
A fost superb, confirm!
De fiecare data cand ne uitam la aceste fotografii, ne amintim cu drag de zilele petrecute acolo sus. Cu siguranta vom repeta isprava la urmatoarea revedere!
Ștergere