Groenlanda-Tarmurile de sub gheata

De curand mi s-a indeplinit un vis si am realizat un lucru pe care poate putini romani il fac – acela de a ajunge in Groenlanda si nu oricum, ci facand parte dintr-o expeditie daneza de prelevare a unor probe de sedimente de pe fundul unui fiord din estul Groenlandei.

Inarmata cu entuziasmul de rigoare si cu aparatul foto, am incercat sa surprind pe cat am putut minunatiile care mi s-au ivit rand pe rand in fata ochilor. Expeditia a fost una a premierelor pentru mine, fiind prima data am cand zburat cu elicopterul, chiar si numai pentru 10 minute, prima data cand am stat mai multe zile (8 la numar) pe o corabie (fosta pescareasca), prima data cand am iesit in ape deschise, inspumate, in furtuna, prima data cand am avut rau de mare, cand am vazut aurora boreala, cand am trecut de Cercul Polar de Nord, cand am calatorit in avion la clasa I si lista poate continua… dar sa o iau intr-o ordine fireasca...

La inceput de septembrie am plecat din Copenhaga cu destinatia Kulusuk, un sat de vreo 300 locuitori, singura localitate de pe coasta estica a Groenlandei care are aeroport, cu escala in Keflavik (Islanda), unde am schimbat aeroporturile, strabatand 60 km pana in Reykjavik.

Spre aterizare deja se configurau icebergurile in mare, tarmul cu fiorduri si muntii de pe coasta, peisaj splendid care m-a lasat fara cuvinte, fara superlative in a-l descrie.

Din Kulusuk am luat un elicopter spre Tasiilaq, oras de aproape 2000 locuitori, cel mai mare de prin partile respective, unde ne astepta vasul cochet in micutul port de marfuri, partea cea mai vie a localitatii pe timp de vara.

Relieful este stancos, in mare parte alcatuit din roci vulcanice si metamorfice, recent scoase la zi, cu putin sol, vegetatie arctica, foarte saracacioasa. Desi locuitorii ne-a avertizat de pericolul impus de ursii polari, din pacate (sau din fericire) nu am vazut nici unul.

Vremea era neasteptat de calda, doar vreo 0°C, cerul de un albastru superb, patat de alocuri de nori interesanti, iar la apus de un vinetiu aprins. Din pacate exact cand am ajuns noi a fost o furtuna in orasel, generata de vantul catabatic numit local Piterak, care ne-a impiedicat sa ne desfasuram imediat panzele si sa pornim in larg.

Astfel am avut ocazia sa vizitez putin oraselul, saracacios ca arhitectura (mai toate casele fiind cu un singur nivel si din lemn), sa observ populatia inuita, cu obiceiurile si indeletnicirile specifice. Preturile in general sunt mai mari decat in Danemarca, iar la alimente in particular si mai ridicate. Iarna au probleme in a gasi hrana, de aceea pustile se comercializeaza in supermarket la articole sportive si oricine are dreptul sa le detina si sa le foloseasca.

Chiar daca nu au multe activitati, localnicii isi promoveaza in felul lor frumusetile naturale, existand un hotel pentru turistii razleti care se aventureaza pana in acea parte a lumii, dar si doua magazinase de suveniruri si un atelier de sculpturi in os, in care curiosii pot vedea crearea “tupilakurilor” – un fel de totemuri/talismane groenlandeze.

In a treia zi de la sosire, spre seara, am reusit in cele din urma sa alimentam corabia, sa intregim personalul expeditiei – in afara de cele trei persoane din Danemarca mai fiind prezenta o echipa de 6 cercetatori din SUA, sa intindem panzele si sa iesim in Atlantic, cu directia nord, spre fiordul Kangerdlugssuaq, croindu-ne drum printre iceberguri, pe fundalul unui apus de basm. Eu, situata la prora, admiram cu nesat privelistea, minunandu-ma de calmul de clestar al marii, de reflexiile aruncate de gheata, nestiutoare ca aventurile de abia incepeau...