O sosea si doi drumeti
Ne-am intors in Danemarca cu ceva retineri si tanjind dupa locurile de acasa lasate in urma. De-ar fi fost vacanta oleaca mai lunga, amandoi ne-am intrebat privind pierduti pe fereastra, dar in zadar. A trebuit sa facem ceva, orice ca sa alungam nostalgia care ne cuprindea si iacata ne-am decis iute sa ne luam bicicletele si sa pornim agale spre prietenii nostri Aliona si colegul ei de proiect Mouloud, care locuiesc nitel mai la sud-vest de noi, la vreo 33 de km, in orasul Roskilde. Vremea excelenta, atipic trebuie sa admitem, soseaua excelenta, vantul (adiere mai mult) o mangaiere racoritoare. Am purces la drum. Dupa circa o ora si jumatate eram undeva prin campusul Universitatii Roskilde. Dupa o scurta dar necesara pauza am pornit patru juni intr-o plimbare spre fiordul Roskilde (impropriu spus fiord dar se pare ca aceasta denumire gadila orgoliul danez). Pe de alta parte, oraselul este printre cele mai frumoase locuri vizitate de noi pana in acest moment in Danemarca...